luni, 16 aprilie 2012

Capitolul 21


Din perspectiva lui Ronnie
Capitolul 21






  Este ora 8:30 AM. Abia m-am trezit. Ma uit in jur si nu este nimeni, nici Will nici Jen doar o silueta luminoasa cu niste aripi imense care se holbeaza superior la mine.
-Si tu cine se presupune ca esti, intreb eu cu dispret.
-Vai, da asa urat intampini un inger venit din Rai sa te ajute?
-Sa ma ajute cu ce? Si explica-mi…. ingeri? Serios? Vrajeala…. Ingerii nu exista. Ce dovada am eu… poate esti doar un demon mai special.
In secunda urmatoare ma trezesc cu lancea lui la un centimetru de fruntea mea si il aud spunand:
-Tu… sa nu ma compari cu acele mizerii inferioare ai inteles ? Asculta tot ce am de spus si dupa aceea fa un comentariu. Nu crezi ca noi existam? Mi-am parasit postul special ca sa vin sa va ajut iar tu nu crezi ca sunt inger? Crezi ca sunt un demon? Stai linistit ca daca eram un demon pana acum nu mai erai in viata.
Isi retrage incet lancea din fata mea si imi spune:
-Uite, imi pare rau ca sunt asa… de fapt eu te veghez de mult, de cand te-ai nascut…
-Te rog treci la subiect, spun eu pe un ton alert.
-Ok. Fii atent, nu am mult timp pana ei isi dau seama ca am fugit asa ca asculta cuvant cu cuvant.
-Tu esti foarte special, ti-ai pus vreodata intrebari despre parintii tai?
-Ce vrei sa spui? Unde bati? Parintii mei erau doar niste oameni normali
-Ma refeream la cei adevarati…..
-Cei adevarati? Intreb eu.
-Of…. se pare ca nu stii nimic, spune ingerul. Tu esti special, noi ne punem speranta in tine si grupul tau sa rezolvati problema cu demonii pentru ca tu esti fiul unui demon si a unei entitati feminine inger, esti salvarea si distrugerea noastra, noi nu putem intervenii pe pamant, suntem restrictionati dar vom incerca sa va ajutam cand vom avea ocazia.
-Stai putin, spun eu. Daca tu esti inger ar trebuii sa o cunosti pe mama mea nu?
-Intr-un fel spune ingerul.
-Intr-un fel ? Intreb eu. Nu-mi spune… tu esti ? ……
  Brusc ingerul se intoarce cu spatele si dispare intr-o raza de lumina, deci asta incerca sa imi spuna, deci ea m-a protejat mereu cand nu era nici o sansa sa scap cu viata, ea, mama mea.
  Nu stiam ce sa simt. Extaz ca am intalnit-o sau furie pentru ca nu m-a contactat mai devreme Nici nu am apucat sa o intreb ce nume are. Dar ma intreb….. cu tatal meu ce s-a intamplat.
Oare el o fii in spatele acestei chestii sau incearca si el sa ma ajute. Imediat dupa disparitia ingerului o creatura hidoasa imi sparge fereastra si se uita de la mine cu niste ochi rosii plini de ura, nici nu a apucat sa sare sa ma atace caci capul i-a fost instant retezat de o sabie cu lama neagra. Cine este el si cum nu l-am observat?
-Salut fiule, avem multe de  vorbit.
In spatele lui era varul meu, inainte sa sar sa il atac tatal meu m-a oprit. Varul meu se uita scurt la mine intinzandu-mi un sac cu lucrurile care le-a furat din arhiva mea si imi spune intinzandu-mi mana sa dea noroc:
-Sunt cu baietii buni acum, mereu am fost, am avut nevoie de lucrurile astea ca sa il aduc pe unchiul inapoi, tatal tau, de ce crezi ca mama ta s-a aratat brusc acum ?
-Sa te avertizeze in legatura cu mine, imi spune tatal meu. Nu ma cunoaste dar poate sa stea linistita, am venit sa va ajut. Nu te superi daca stam peste noapte la tine nu ?
-Nu, puteti lua camerele de jos din vila, presupun ca aveti multe de explicat si povestit, spun eu.
-Dar traiesti pe picior mare aici nu vere ?
-Ha.. Daca asta pentru tine e "pe picior mare" trebuie sa imi vezi sediul principal. Prevad ca il vom vedea cu totii curand oricum.....
 Brusc Will si Jen vin la mine in camera pregatiti de o lupta.
-Stati linistiti ei sunt de partea noastra, ne vor explica mai tarziu, noi trebuie sa plecam la liceu.
I-am lasat pe cei doi acasa si am plecat impreuna cu Will si Jen la liceu.


                                                                                  .....Va Urma


Datele noastre de contact

Datele Anei:
http://www.facebook.com/Abryct
Datele Mele:
http://www.facebook.com/aviju


Pentru sugestii sau orice altceva contactati-ne,

Cu Drag, A.M.

Capitolul 21 este pe drum

Capitolul 21 este pe drum!!!

luni, 9 aprilie 2012

Ana cu memoria inapoi sau nu(inca) ?

Am o intrebare pentru cei care citesc aceasta carte.
Doriti sa continuam cu amnezia Anei sau sa ii fie adusa memoria inapoi?
Parerea voastra conteaza foarte mult pentru noi.



Va Multumim,
A.M.

Capitolul 20



                          (Din perspectiva lui Ronnie)


   


Si iata… totul  este ca la inceput, se pare ca are o minora pierdere de memorie. Oare  sa ii  joc  jocul  sau sa incerc  sa i-o readuc?  In urmatoarea secunda Jen si Will au venit langa mine entuziasti si dezamagiti in acelasi timp. A trebuit sa imi las treburile neterminate cu varul meu ca sa ma intorc in oraselul asta lipsit de viatan Fiecare are ceva de impartit cu el, nu ar fii de mirare ca pana si el sa fie o parte din aceasta conspiratie la urma urmei el este din familie… si lui tot sange de demon ii curge prin vene.
  Cand Jen si Will au inceput sa vorbeasca mi-a fost putin teama, le-am spus sa fie precauti, Ana nu constientizeaza ceea ce este, defapt nici eu nu sunt sigur ce este, de cand am revenit in preajma ei simt un aer foarte…. diferit  ma uit in ochii ei si nu vad aceeasi  persoana….
-Buna eu sunt Jen iar el este Will.
-Oh unde imi sunt manierele, spun eu cu falsitate. Ea este prietena mea Jen iar el este amicul nostrum Will, ne-am transferat de curand aici.
-Hmmm parca v-am mai vazut undeva, imi pareti foarte cunoscuti mai ales tu Ronnie, adica Eric pardon, hahaha  nu stiu ce mi-a venit imi amintesti de cineva pe care il chema Ronnie, spuse ea pe un ton glumet.
-Pai da, tu si Eric l-ati omorat pe demonul ala impreuna cum il chema?Hmmm ,imediat i-am tras un cot in stomac lui Will pentru a spune o asemenea prostie.
-Scuza-l pe Will stii, are un rol  la teatru si incearca sa isi intre in personaj, actorii astia nu poti traii nici cu nici fara ei, am spus eu pe un ton inocent. Stii noi avem niste fete comune nu ma surprinde ca ti se pare ca ne-ai mai vazut pe undeva.
-Hahaha, a suras Ana, sunteti foarte simpatici, de unde spuneati ca veniti ?
-Nu conteaza de unde suntem conteaza ca suntem aici, spuse Jen pe un ton plictisit.
-Ok…spuse Ana.
   Comversatia a mai durat cateva minute, apoi toti trei ne-am decis sa o escortam pe Ana acasa pentru a o ferii de probleme.
 -Noi ne pierdem timpul aici cand ticalosul ala de var al tau cutreiera lumea imprastiind haos si minciuni, v-am spus ca aici nu e nimic, spuse Will scotandu-si o tigara plictisit aprinzand-o doar atingand-o cu varful degetului mare.
-Noi ar trebuii sa ne concentram pe alte chestii…
Nici nu a apucat Will sa isi termine bine idea, un lant incins ii inconjoara mana in care isi tinea “iubita” tigara fapt ce il determina sa o scape. Will isi ia adevarata forma de demon si il rapune pe atacator cu o singura lovitura in zona toracica.
Eu si Jen ne grabim sa identificam atacatorul.
-Nu imi pare cunoscut, tu ce zici, il intreb pe Will.
-Mie nu imi miroase a nimic doar un om.
-E un vanator, parintii mei mi-au povestit de asemenea oameni cu abilitati speciale cand eram mica, spune Jen.
-Ce vrei sa spui prin abilitati speciale, intreaba Will.
-Sunt niste cultisiti vrajitori care servesc o asa zisa divinitate care ii “lumineaza” in legatura cu paranormalul lumii in care traim, ei isi recruteaza adeptii prin mici “inscenari”, spuse Jen.
-Defineste “inscenari”,adaug eu.
-Pai ademenesc un demon la oameni cu potential parapsihologic si fac ca ei sa para ca il salveaza pe bietul om, omul ajungand sa puna intrebarea “cum va pot rasplatii ?” iar ei dau raspunsul “alatura-te cauzei noastre, ii vom zdrobii impreuna in numele binelui si a tot ce este curat in lumea asta”
-Fascinant, adaug eu.
-Ceea ce este cel mai socant este faptul ca ei trebuie sa faca un contract prin “daruirea” sufletului entitatii la care acesti cultisti se inchina, zise Jen.
-Eu cred ca iesim prea mult in evidenta mai bine ne-am cara, spun eu pe un ton alert.
  Apoi disparem toti intr-un fum negru si dens in locuinta mea din centrul orasului.

Capitole viitoare

Salut, eu sunt celelalt membru/autor al A.M. si vreau sa va spun ca tot ce a fost pana la capitolul 20 a fost prima parte a cartii noastre, cartea noastra a fost initial un experiment/hobby dar acum va vom introduce unui storyline mult mai complex si ne vom pune cu adevarat pe treaba, chiar acum ma apuc sa scriu urmatorul capitol, anumite capitole sunt din perspective diferite concentranduse pe cele 3 personaje principale Ronnie, Ana si "Jen"(cum imi place sa ii prescurtez numele). Va veti da seama din a cui perspectiva este capitolul datorita textului scris in partea dreapta a capitolului respectiv.



Va Multumesc,
A.M.

sâmbătă, 7 aprilie 2012

Capitolul 19




         Dupa cateva zile m-am intors la scoala. Pe cand intram si mergeam spre banca mea, care ma asteptam sa fie goala, am zarit chipul unui nou coleg. Intr-un mod ciudat, el parea a fi exact opusul fostului meu coleg, al carui nume nu reuseam sa mi-l amintesc. El era inalt, cu parul castaniu si oarecum carliontat si cu ochii de o culoare atat de draguta. Un albastru…..un albastru atat de calm si dulce, exact ca cerul intr-o zi de vara.
         Am incercat sa ma controlez in preajma lui. M-am asezat pe scaun si vroiam sa deschid un caiet, cand am auzit:
         -Buna! A spus el cu o voce calma.
         -Buna!
         -Eu sunt noul tau coleg de banca.
         -Mda…..mi-am dat seama, am rostit repede.
         -Ok.
         -Scuze, nu am vrut sa sune asa. Eu sunt Ana.
         -Numele meu e Ivan.
         -Imi pare bine sa te cunosc, Ivan.
         -As vrea sa pot spune acelasi lucru….
          Si inainte sa pot spune ceva a intrat in clasa doamna Preston, profesoara de chimie. Toata ora am stat cu pixul in mana desenand diferite chestii care nu aveau niciun sens, dar totusi Ivan parea interesat de ceea ce desenam. Cand ora s-a sfarsit mi-am luat caietul si am iesit din clasa, iar in urma mea e el……Ivan desigur, care tipa:
         -Hey Ana!
         -Ce vrei?
         -Ti-ai uitat telefonul in banca!
         -Ohhh multumesc. E foarte dragut din partea ta.
         “Sa nu cumva sa ii mai spui ceva. Pleaca acum!”
         La auzul acestor cuvinte m-am intors si mi-am continuat drumul spre ora de franceza. Nu era unul dintre cursurile care ma pasiona, dar nici nu-l uram, eram undeva la mijloc. La ora de franceza obisnuiam sa stau cu acelasi tip cu care stateam si la chimie, fostul meu coleg. Ma asteptam sa il gasesc pe Ivan in locul lui sau cel putin speram asta, pentru ca aveam de gand sa-mi cer scuze pentru cum m-am purtat.
         “Nu-l vei gasi pe tipul cel nou. Gandeste-te! Ar mai vrea sa stea langa tine?”
         -Acum ai aparut? Chiar acum te-ai hotarat sa revii?
         “Nu puteam gasi un moment mai bun.”
         Il cautam cu privirea pe Ivan sperand ca il voi gasi curand, insa in locul lui era altcineva. Un tanar inalt cu par saten si ochi negri. Il cunosteam de undeva, dar nu stiu de unde. M-am asezat langa el si priveam la tabla.
         “El e!”
         -Buna Ana!
         -Buna!
         -Ce mai faci?
         -Mmmm as face bine daca as sti cine esti!
         -Nu-ti amintesti cine sunt?
         -Ar trebui?!
         -Nu, imi pare rau. Cred ca te-am confundat cu altcineva.
          “El e!”
         -Nu e nimic, am spus grabita si oarecum speriata.
         -Apropo, numele meu e Eric!
         -Eric….dragut nume.
         -Multumesc!
         L-am privit toata ora. Pot spune ca nu am fost deloc atenta la explicatiile care erau oferite. Tot ce am putut dinstinge e ca profesorul vorbea despre ceva legat de gramatica. In fine….. oricum nu conta. Voi recupera cursul. Acum tot ce conteaza e sa-mi dau seama de unde il cunosc. Chipul si vocea imi sunt familiare, dar inca nu realizez cine e si ce legatura a avut sau are cu mine. E ciudat.
         “El e! S-a intors!”


Capitolul 18




         -Ronnie trebuie sa ne intoarcem! 
         -Unde?
         -Cum adica unde? A intrebat Will.
         -In acel oras micut de unde am plecat, a rostit Jenny mai mult spre soapta.
         -De ce? Credeam ca am terminat acolo!
         -Si eu speram ca am terminat. Nu as fi vrut sa mai revad acel oras niciodata!
         -Ce vrei sa spui cu asta Jenny?
         -Uite ce e Ronnie, a inceput Jenny, am simtit ca in acel mic oras demonii au o activitate foarte mare. Trebuie sa ne intoarcem. Poate fi ultima noastra sansa de a-i opri.

Capitolul 17



(din perspectiva Anei)

        
         “Impreuna pentru totdeauna”. Aceste cuvinte rasunau mereu in mintea mea si de aceasta data nu mi le spunea ea….adica eu. Pur si simplu mi-au ramas intiparite in minte. Cum as putea sa traiesc asa? E ca si cum as avea doua creiere……doua creiere intr-un corp. Un corp care nu stie ce creier trebuie sa asculte. E ciudat, nu?
         “Nu, chiar deloc.”
         -Nu mai vorbi cu mine! Nu vreau sa te aud!
         “Asta este viata, te-am avertizat ca daca te intorci….vom fi impreuna!”
         -De asta nu am vrut sa revin!
         “Nu-ti lipseste nimic?”
         Instinctiv am dus privirea la incheietura mainii drepte, unde aveam bratara de la mama. Nu mai era acolo.
         -Ce ai facut cu ea? Unde e?
         “Atunci cand am aparut eu…..bratara a cedat. A facut bom!”
         -De ce?
         “Tu ce stii defapt despre un shilon?”
         -Ceea ce scrie in jurnalele mamei.
         “Atunci….nu stii nimic.”
         -Ce vrei sa spui cu asta?
         “Uite ce e. Denumirea de shilon e una data de oameni demonilor. ”
         -Asta stiam si eu.
         “Imi poti spune despre ce demoni este vorba?”
         -Demoni?!
         “Nu orice fel de demoni.”
         -Ai de gand sa-mi explici?
         “Daca ai rabdare……de ce nu?”
         -Ascult!
         “Acest termen inventat de oameni, shilon, face referire la un demon. Nu orice fel de demon. Un demon care este superior celorlalte specii. Acest tip de demoni urmareste sufletele oamenilor. Dupa ce ii omoara, prin drenaj de sange, le ia sufletele. Iar acum…..”
         -Acum ceva s-a intamplat. Ce este?
         “Acum s-a declansat un razboi. Un razboi intre demonii gardieni ai iadului si demonii evadati, shilonii. Ei au nevoie de sufletele oamenilor pentru a deveni mai puternici.”
         -Deci demonii gardieni sunt baietii buni?
         “Cam asa ceva.”
         -Eu……eu am fost de ajutor acelui shilon!
         “Nu chiar.”
         -Ce vrei sa spui?
         “Vreau sa spun ca nu a supravietuit.”
         -Dar era shilonul care a omorat-o pe mama!
         “Nu chiar. Altul a ucis-o. Acel demon este inca liber.”
         -Trebuie sa ma ajuti sa-l gasesc!
         “Nu pot!”
         -Trebuie!
         “…..”
         -Hey, mai esti acolo?!
         “…”
         

Capitolul 16



(din perspectiva Anei)


         Simteam cum cad intr-un somn adanc…..si tot ce imi amintesc e un vis foarte ciudat. Brusc eram inconstienta.!  Eram inconjurata de intuneric, nicio lumina….nicaieri. Incerc sa disting macar niste forme. Ma uit in jur cautand ceva, iar brusc imi apare ea: o fata. Imi parea foarte cunoscuta, dar nu imi puteam da seama de unde. Incetul cu incetul se apropie si imaginea fetei sale este din ce in ce mai clara. Stiu cine e ea. Stiu ca suna ciudat, dar ea…..ea era EU. Intr-un mod surprinzator, desi semana cu mine parca nu eram eu.
         Ea…….ea era diferita. Aparea imbracata in negru, doar pe buzele ei am reusit sa disting o culoare diferita, un rosu aprins, cum e sangele. A inceput sa rada. Nu puteam realiza de ce radea, asa ca am intrebat-o:
         -Hei…tu!
         -Adica….tu.
         -Da. Ce e atat de amuzat?!
         -Nu ce….cine?
         -Ok atunci….cine?
         -Tu!
         -Eu?!
         -Da tu.
         -Eu…adica tu?!
         -Nu. Eu nu sunt amuzanta….eu sunt malefica.
         -Malefica?!
         -Nu te-ai intrebat de ce semanam?
         -Pai….
         -Sigur ca te-ai intrebat. Hmmm!
         -Imi poti explica?!
         -Desigur ca pot, intrebarea e…..vreau?
         -Vrei? Am spus pe un ton mai ironic.
         -Deci……draga mea. Ar trebui sa fii putin mai recunoscatoare!
         -De ce?!
         -Datorita mie ai supravietuit acelui atac…..daca ii pot spune asa. Defapt nu a fost un atac, pentru ca tu ai acceptat.
         -Cum adica?! Tu m-ai ajutat sa traiesc in tot acest timp?!
         -Daca nu as fi fost eu….tu ai fi in mormant acum.
         -Ce se intampla acum cu mine?! Unde sunt?!
         -Acum esti intr-o alta lume. Ceea ce stiu doctorul si tatal tau despre tine este ca esti in coma!
         -Coma?!
         -Da. Si chiar in acest moment, doctorul ii spune ca ai intrat in coma datorita faptului ca ai pierdut prea mult sange. Doar eu pot face ca tu sa te trezesti.
         -Cum poti face asta?! Am intrebat fiind speriata de raspuns.
         -Tu revii la viata, dar nu vei mai fi ca inainte.
         -Ce inseamna asta?!
         -Inseamna ca vom fi amandoua! Impreuna pe vecie!
         -Nu. Nu vei face asta!
         -Prea tarziu micut-o, deja am facut-o!
         -Nu….nu poti fara acordul meu!
         -Ba da , pot!
         -Te rog, nu!
         -Si 5,4,3,2
         -Nu!
         -1.
         -Sunt eu! Am rostit repede!
         -Da esti tu! A spus doctorul.
         Dupa cateva secunde de liniste aud: “Nu fi atat de sigura. Nu uita ce am spus: “impreuna pe vecie”!

Capitolul 15



(din persoectiva Anei)

         M-am trezit la spital. Dar ce se intamplase cu mine? Catvea secunde de nedumerire m-au cuprins….. Ultima amintire pe care o am este cu un baiat in cimitir. Ce faceam acolo? Cine era el?  De ce nu-mi pot aminti? Cum am ajuns la spital?
         Aveam atatea intrebari in minte, dar cui sa i le pun? Cu tata nu pot sa vorbesc orice. Atunci….ce sa fac? Jurnalul……asta e!
         Brusc sunt scoasa din universal meu, sunt trezita la realitate.
         -Ana, esti ok?
         -Tati……ce s-a intamplat?
         -Pai…..ai fost atacata. Ai fost adusa de un baiat pe nume Ronnie, cred. Indata ce te-a lasat m-a sunat si mi-a povestit ce a vazut.
         -Si ce a vazut?!
         -Pai…..mi-a spus ca trecea pe o alee alaturi de niste prieteni si a auzit pe cineva strigand dupa ajutor. In acem moment a parasit grupul si a mers dupa sunetul vocii tale. Cand a ajuns acolo, a tipat foarte tare. Tu erai deja cazuta, iar acel agressor a fugit cand l-a auzit. Te-a luat in barte si te-a adus pana la spital si m-a sunat.
         -Aha.
         -Ce e? Iti amintesti altceva?
         -Nu….defapt, nu-mi amintesc nimic.
         -Trebuie sa te examineze doctorul.
         Chiar in acel moment usa a fost deschisa. Era chiar doctorul, imbracat intr-un halat alb.  Cred ca avea in jur de 50 de ani dupa cum arata.
         -Deci….Ana, cum te simti?
         -Pai…stiti nu-si aminteste nimic, intervine repde tata.
         -Va rog sa o lasati sa raspunda. Mai bine m-ati lasa singura cu ea!
         -Sigur……rosteste tata pe un ton dezamagit.
         -Deci, Ana. Cum te simti?
         -Sunt ok.
         -E adevarat ce a spus tatal tau? Nu iti amintesti nimic?
         -Pai….mda. Nu pot sa-mi amintesc.
         -Poate fi din cauza socului suferit. Stai linistita, totul va fi bine.
         -Bine.
         -Trebuie sa te odihnesti, te las singura. Ma duc sa mai consult si alti pacienti.
         -Multumesc! Apropo, cand pot sa plec?
         -Cred ca maine, sa vedem cum te mai simti.
         -Bine.
         Apoi a iesit si a inchis in urma lui usa intr-un mod silentios. Mi-e atat de somn…..dar nu vreau sa adorm. Trebuie sa-mi amintesc. Stai….tata a mentionat de un baiat Ronnie. Cine e Ronnie? Simt ca inseamna ceva mai mult. Nu cred ca e doar un cunoscut. Ce legatura am eu cu el?
         Imi simt pleoapele tot mai grele si nu pot sa ma misc. Probabil de la calmant….
        
         

Capitolul 14



(din perspective lui Jenny)

         Brusc, Ronnie face sabia sa dispara. Nu reusesc sa spun ce voiam, pentru ca rosteste :
         -In 3 minute trebuie sa apara si Will.
         Will? Nu-l mai vazusem de mult timp. Banuiam ca va iesi din perete. Ei bine.....Will e un fel, de doua feluri. E o stafie cu aspect de demon, atunci cand se lupta. Se poate materializa, dar numai in unele cazuri, care sunt destul de rare.....asa imi amintesc. In timp ce eram concentrata sa mi-l amintesc, Will iese din perete si spune:
         -Ati inceput fara mine?
         -Defapt, nu prea am inceput. Te asteptam ca s-o putem face. Acum luati-ma de mana, rosteste Ronnie.
         Ok….acum sunt confuza. Unde ne-a adus? Ne-a teleportat la o ruina? Se presupune ca aici trebuia sa-l gasim pe Chriss, varul sau? Wow nu mi-am imaginat niciodata ca s-ar putea ascunde aici. Mai erau in picioare doar 3 pereti, nici macar acoperis. Trebuie sa recunosc....nimeni nu s-ar fi gandit sa-l caute in acest loc.
 Sunt desprinsa din ganduri cand aud un zgomot. Era Ronnie. Jason il aruncase, iar acum Will il izbea pe Jason de un perete. Trebuie sa fac ceva ca Ronnie sa-si revina.
-Hue accedit vobis expedit.
Acum Ronnie era bine. Vraja l-a vindecat.
-Jenny, inapoi.
-Ce mai faceti prieteni? Nu v-am mai vazut de mult timp.Spune Jason razand.
-Unde e varul meu....Chriss? Iubitul tau preieten sau....stapan. A plecat si si-a lasat catelusul aici?
In privirea lui Jason se citeste doar furie. Nu e greu sa-ti imaginezi ce urmeaza.
Frumos....incepe sa se transforme. E mult mai puternic decat ultima data. Sper ca Ronnie sa nu se transforme. Nu stiu daca isi va putea controla furia pe care o simte.
-Taci! stiga Jason catre Ronnie.
Acum incepe si el. Va avea loc exact ceea ce ma temeam. Se vor lupta. Daca stau si il analizez mai bine pe iubitul meu.....e diferit. E mai puternic acum, decat in acel cimitir, dar la fel de puternic e si Jason. Dupa cateva minute de lupta, cand voiam sa intervin, Ronnie il tranteste pe Jason si acesta isi pierde “invelisul” de demon.La fel si Ronnie, dar cum? Chriss.....
-Buna Chriss! Rostesc hotarata sa-l infrunt, dar realizez ca nu mai suntem la ruine. Ne-am intors in camera noastra. Hey, sunteti bine?
-Da Jenny, eu sunt bine, dar tu Ronnie?
-Sunt intreg.


Capitolul 13



(din perspectiva lui Ronnie)

         A doua zi dimineata ne-am  urcat intr-un avion privat si am plecat spre casa. In timp ce stateam pe scaun am gandit ca trebuie sa vorbesc serios cu Jenny, dar am fost intrerupt de o voce:
         -Ronnie?
         -Da?!
         -Te iubesc! Mi-a fost dor de tine!
         -Si eu te iubesc. Trebuie sa avem o discutie serioasa.
         -Bine.
         -Cum te simti ?
         -De parca mi-as fi facut somnul de frumusete.
         -Poftim ?!
         -Ma simt bine Ronnie.
         -Ti-au revenit puterile ?
         -Partial.
         -Stii...nu pot sa inteleg cum de o vrajitoare de sute de ani, ca tine, a putut fi omorata de unul ca el.
         -Omorata? Nu. Nu am murit niciodata. Am intrat intr-un fel de transa, care nu ma lasa sa ma misc.
         -Ohh. Presupun ca e o chestie de-a vrajitoarelor.
         -Exact.
         Nu ne-am dat seama ca acesta discutie a durat aproape tot drumul. Dupa aceasta convorbire am ramas tacuti si fiecare privea pe geamul sau, admirand peisajul ce putea fi obsrervat.
         -Jenny...
         -Da?
         -Trebuie sa-ti marturisesc ceva. Mama ta stie ca tu ai fost plecata sa faci cercetari. E ok?
         -Cum spui tu....Cu Ana ce facem?
         -Nimic, isi poate purta singura de grija. Nu e un simplu om.
         -Ce vrei sa spui.
         -E o vrajitoare, asemenea mamei ei si tie.
         -Mama ei a fost o vrajitoare.....ca si mine? De unde stii?
         -Am fost acolo cand a fost omorata. Sunt sigur ca Ana si-a trezit puterile.
         -Ce vrei sa spui?
         -In timp ce Tamron ii bea sangele, acesta a facut o legatura cu sangele mamei ei, care i-a trezit puterile.
         -Deci, Tamron este cel care a omorat-o.
         -Exact.
         -Si totusi....o lasam asa de capul ei?
         -Are jurnalele mamei sale, nu i se poate intampla nimic.
         In sfarsit am ajuns la destinatie. In fata mea a aparut o femeie de statura medie, cu ochii verzi ce parea tanara. Mai retras decat mama ei, se afla tatal, un om inalt cu par carunt si cu ochi negri. De asemenea aratau si parintii mei.
         Era ca un fel de reuniune.....
         -Vedeti v-am adus-o intrega si nevatamata, ii spun mamei lui Jenny.
         -Nu cu tine am probleme, cu ea. Ce ai cercetat tu atata timp de nu ai mai venit pe aici?
         -Bine ca a avut grija Ronnie de ea, intervine tatal ei.
         Intre timp merg la parintii mei, ii strang in brate, schimbam cateva vorbe, si apoi ne indreptam spre vila. Am mers direct in camera noastra, fara sa ne pese de ceea ce fac ceilalti.
         -Credeam ca ai facut modificari. Nimic nu s-a schimbat.
         -Am lasa totul cum era.
         -Stii ceva de globul meu?
         -Adica....vechitura asta?
         -Da. Hey...ce mai face varul tau?
         -Nu stiu....
         -Ce a luat in schimbul globului?
         -I-am dat in schimb toate artefactele mele.
         -Imi pare rau…..doar pentru globul meu….
         -Lasa......ma descurc si fara ele.
         -Vrei sa-mi vezi noua sabie?
         -Desigur.
         In mana mea apare un baston, din fum negru-violet, care ia forma unei sabii, gen katana. Brusc camera se raceste. Sabia emana intuneric.
         -Acum....sa ne punem pe cautat. Am rostit privind-o in ochi.
        

Capitolul 12



(din perspectina lui Jenny)

Dupa ce a rostit aceasta propozitie a lesinat din nou. Ronnie trebuia sa o duca la un spital, asa ca a luat-o in brate si am pornit spre masina. Sunt fericita, deoarece traiesc. Sincer, nu imi pasa de acesta fata. Ar trebui sa-i fiu recunoscatore ca “m-a salvat”, dar nu imi sta in fire sa am astfel de sentimente.
-Ronnie, imi pare bine ca ai reusit sa ma readuci la viata!
-Si mie Jenny.
-Chiar trebuie sa o ducem la spitalul de urgenta.
-O lasam acolo si plecam. Avem de povestit multe lucruri.
-Perfect.
In cateva minute Ana, asa cred ca se numeste, era pe o targa dusa spre un salon. Noi ne-am facut treaba, deci putem pleca.
-Jenny, esti bine?
-Da, de ce nu as fi?
-Tremuri.
-Mda....mi-e cam frig.
-Este in apropiere un magazin. Ar trebui sa mergem.
-Bine.
Probabil se astepta sa-mi aleg o fusta, o bluza decoltata, pantofi si alte chestii de astea, dar l-am dezamagit. Am optat pentru o pereche de blugi, un tricou, un hanorac si o pereche de adidasi. Nu mai eram acea fata inocenta, acum m-am schimbat.
Am petrecut restul noptii intr-un parc privind luna plina. Intre timp imi povestea ce a mai facut si ce s-a mai intamplat cu oamenii pe care ii cunosteam.
Orele s-au scurs fara sa ne dam seama.
-Jenny, ce zici, mergem sa vedem cum se simte ?
-Mda....
Era prima ora de vizita, iar noi ne aflam in salonul 89. Era intinsa pe un pat, cu o perfuzie in care se afla sange, iar pielea ei era abla. Puteai crede ca e moarta. Am stat cateva minte, dar cand voiam sa plecam a deschis ochii si ne-a oprit:
-Plecati?
-Da, am soptit.
-Va rog, mai ramaneti.
-Ana, a spus Ronnie pe un ton grav, nu trebuie sa spui la nimeni ce s-a intamplat cu adevarat. Inventeaza o poveste.
-Asta am facut.
-Bun. Noi vom pleca din oras. Oamenii o pot recunoaste pe Jenny. Ei stiu ca iubita mea e moarta. Nu putem risca sa se intample asa ceva. Toti vor pune intrebari, care nu au raspunsuri logice.
-Dar....
-Nu spune nimic.
-Multumesc Ana, am rostit incet. Incercam sa par “politicoasa si recunoascataore”.
-Ma bucur ca a functionat.
-Adio, a soptit Ronnie.
-Ne vom revedea?
-Posibil....
Am intors capul inainte de a inchide usa si am obesrvat cum din ochii sai curgeau lacrimi. Era patetica. Semana cu o fetita de 5 ani careia i s-a furat jucaria preferata.
-Ronnie, chiar plecam?
-Da.
-Dar, unde?
-Plecam la Bucuresti. Nu are cum sa ne gaseasca acolo.
-Bine.
-Pregateste-te, maine vom parasi acest oras banal.

Capitolul 11



(din perspectiva lui Ronnie)

In seara asta a aflat prea multe lucruri. Stie mai multe decat trebuie.  Ea are nevoie de mine sa o aduc la viata. Trebuie sa-l omor si sa fac ritualul mai repede.
Tot timpul pe care il petrceam stad ma gandeam la ea. La fata pe care am iubit-o. Jenny. Mi-e atat de dor de ea.
Mi-am petrecut toata noaptea     gandindu-ma la ce ar trebui sa-i spun Anei ca sa se duca la Tamron. El va fi ispitit de sangele ei, iar cand il va gusta va muri. Sunt foarte sigur de asta.  Am fost de fata cand mama ei adevarata a fost omorate cu multi ani in urma. Eram un copil pe atunci. Acum nu trebuie sa se repete istoria. Daca as putea face ceva prin care ea sa para moarta.....ma voi gandi eu la ceva, dar acum cum o conving?
Luni, ultima ora...romana. Din nou erm obligat sa stau sa ascult ceva ce stiam deja. In plus mai stateam si langa ea. Nu stiu cum de s-a intamplat asta. Toata ora m-am gandit cum sa-i spun despre Jenny. Nefiind hotarat i-am scris pe un biletel: Ne vedem dupa ore la locul unde am fost si ieri. Acea padure era locul perfect. Acolo era liniste, putem vorbi fara sa ne ferim, sunt sigur de asta.
Dupa ce am parasit curtea scolii m-am idreptat spre padurea intunecoasa. 30 de minute mai tarziu a aparut si ea. Simteam ingrijorarea si curiozitatea care o starnise acel bilet.
-Buna.
-Ce s-a intamplat Ronnie?
-Trebuie sa ma ajuti.
-In legatura cu ce?
-Iti mai amintesti cand ti-am spus de Tamron?
-Da. Ce e cu el?
-Trebuie sa moara curand.
-Dar, de ce?
-A facut mult rau.
-El a omorat-o pe mama?
-Ti-am mai spus o data ca da. Chiar statea prost cu memoria....
-Si eu ce trebuie sa fac?
-Sa mori!
-Ce!?
-Trebuie sa mori. Odata ce sangele tau patrunde in corpul lui Tamron, acesta se va simti din ce in ce mai slabit si in cele din urma va muri.
-Eu trebuie sa ma sacrific pentru ca.....
-Pai.... nu stiam ce sa fac:Sa-i spun o minciuna sau sa-i spun adevarul? Macar atat merita, daca se sacrifica. Adevarul!
-Imi spui?
-Bine. Cu mult timp in urma eu am avut o iubita, Jenny. Era o fata minunata. Parul blond, buclat, ochii mari, albastri, micuta de statura, dar desteapta si joviala. Tamron nu a putut rezista “chemarii”. Sangele ei era.....cuvintele parca nu mai voiau sa-mi iasa din gura. Sangele ei era delicios pentru el. Datorita lui a devenit si mai puternic decat era.
-Si ce legatura am eu cu toate astea?
-Asteapta si vei vedea.
-Continua.
-Daca Tamron bea sangele tau si moare eu pot s-o readuc pe Jenny la viata. Joi seara e noaptea in care avem singura sansa. Ea apare o data la mii de ani. Trebuie sa efectuez un ritual la mormantul ei, iar cand shilon-ul va muri ea se va putea ridica.
Pe chipul ei se citea frica. I-am povestit tot. Nu am omis nici un detaliu.
-Pot face ceva ca tu sa nu mori,dar nu sunt foarte sigur ca va functiona. Am continuat in gand.
Nu ma interesa ce pret trebuia sa platesc, o vioam pe Jenny.
-Bine, a murmurat ea. Te ajut.
Nu ma asteptam la un asemenea raspuns. Ma gandeam ca va trebui s-o rog ca sa o pot convinge, dar nu a fost asa.
Era ora 21:00, joi seara, luna plina. O asteptam pe Ana la intrarea in cimitir. Am mers la Jenny. Tamron stia ca vom veni, asa ca peste 5 minute a aparut si el. Fata ii ea incruntata, dar cand a simtit sangele Anei s-a schimbat radical. Atunci am privit-o in ochi si i-am spus:
-Atunci cand simti ca esti pe moarte, cand shilon-ul ti-a luat aproape tot sangele, vei lesina. Toate functiile organismului vor parea ca au incetat. Tu vei trai. Nu-ti fie teama. Ai incredere in mine.
-Am. Sper sa iasa bine. Daca nu.....adio!
A dat sa se intoarca spre Tamron, dar am prins-o de mana si i-am spus:
-Multumesc!
A zambit si s-a apropiat de el. Acetsa a inteles mesajul si a inceput sa ii bea sangele. Vedeam cum ii seca trupul de sange. Simeam cum frica ii cuprindea corpul, iar shilon-ul deja incepea sa se simta slabit, credea ca e doar o stare inainte sa devina cel mai puternic. Aproape ca o omorase cand....a lesinat. Am simtit cum i s-a oprit inima. Speram ca a lesinat, nu ca a murit. Tamron radea malefic, dar din acel ras a ramas numai o tuse, care s-a stins. Dupa ce am fost sigur am inceput ritualul. Am aprins lumanarile si am rostit incantatia. Cand s-a terminat totul Jenny a iesit, mai frumoasa ca niciodata.
-Ce dor mi-a fost de tine Ronnie. Acolo a fost asa de trist, de intuneric si de frig….
-Si mie mi-ai lipsit.
Apoi am fugit la Ana. I-am spus sa se trezeasca, shilon-ul era mort, iar Jenny vie. Am inceput s-o scutur, s-o bat usor cu palma peste fata. Nu reactiona in nici un fel. Era imposibil! Am impins-o in bratele mortii...eu am omorat-o. Cum ii explic tatalui ei ca ea nu mai ea? Ce ii spun ca s-a intamplat? Oh, Doamne!
M-am uitat mai atent la ea si am observat cum i se misca pleoapele. Nu murise, era vie. Avea nevoie de sange. Jenny s-a apropiat de mina si a intrebat:
-Ea cine e?
-Aceasta este fata care a fost dispusa sa moara pentru tine. Datorita ei esti aici, mai exact a sangelui ei. Acum are nevoie de ceea ce a dat, de sange.
Am adus in masina niste sange, grupa A, si un fluturas. I-am pus perfuzia si am asteptat cateva minute. A deschis ochii.
-Am ajuns in iad sau in rai?
Atunci i-am spus pe un ton mai cald decat cel pe care il folosesc atunci cand vorbesc cu ea:
-Imi pare rau sa te dezamagesc, dar nu sunt nici drac, nici inger. Inca esti pe pamant, traiesti.