Capitolul 12

(din perspectina lui Jenny)

Dupa ce a rostit aceasta propozitie a lesinat din nou. Ronnie trebuia sa o duca la un spital, asa ca a luat-o in brate si am pornit spre masina. Sunt fericita, deoarece traiesc. Sincer, nu imi pasa de acesta fata. Ar trebui sa-i fiu recunoscatore ca “m-a salvat”, dar nu imi sta in fire sa am astfel de sentimente.

-Ronnie, imi pare bine ca ai reusit sa ma readuci la viata!

-Si mie Jenny.

-Chiar trebuie sa o ducem la spitalul de urgenta.

-O lasam acolo si plecam. Avem de povestit multe lucruri.

-Perfect.

In cateva minute Ana, asa cred ca se numeste, era pe o targa dusa spre un salon. Noi ne-am facut treaba, deci putem pleca.

-Jenny, esti bine?

-Da, de ce nu as fi?

-Tremuri.

-Mda....mi-e cam frig.

-Este in apropiere un magazin. Ar trebui sa mergem.

-Bine.

Probabil se astepta sa-mi aleg o fusta, o bluza decoltata, pantofi si alte chestii de astea, dar l-am dezamagit. Am optat pentru o pereche de blugi, un tricou, un hanorac si o pereche de adidasi. Nu mai eram acea fata inocenta, acum m-am schimbat.

Am petrecut restul noptii intr-un parc privind luna plina. Intre timp imi povestea ce a mai facut si ce s-a mai intamplat cu oamenii pe care ii cunosteam.

Orele s-au scurs fara sa ne dam seama.

-Jenny, ce zici, mergem sa vedem cum se simte ?

-Mda....

Era prima ora de vizita, iar noi ne aflam in salonul 89. Era intinsa pe un pat, cu o perfuzie in care se afla sange, iar pielea ei era abla. Puteai crede ca e moarta. Am stat cateva minte, dar cand voiam sa plecam a deschis ochii si ne-a oprit:

-Plecati?

-Da, am soptit.

-Va rog, mai ramaneti.

-Ana, a spus Ronnie pe un ton grav, nu trebuie sa spui la nimeni ce s-a intamplat cu adevarat. Inventeaza o poveste.

-Asta am facut.

-Bun. Noi vom pleca din oras. Oamenii o pot recunoaste pe Jenny. Ei stiu ca iubita mea e moarta. Nu putem risca sa se intample asa ceva. Toti vor pune intrebari, care nu au raspunsuri logice.

-Dar....

-Nu spune nimic.

-Multumesc Ana, am rostit incet. Incercam sa par “politicoasa si recunoascataore”.

-Ma bucur ca a functionat.

-Adio, a soptit Ronnie.

-Ne vom revedea?

-Posibil....

Am intors capul inainte de a inchide usa si am obesrvat cum din ochii sai curgeau lacrimi. Era patetica. Semana cu o fetita de 5 ani careia i s-a furat jucaria preferata.

-Ronnie, chiar plecam?

-Da.

-Dar, unde?

-Plecam la Bucuresti. Nu are cum sa ne gaseasca acolo.

-Bine.

-Pregateste-te, maine vom parasi acest oras banal.