Capitolul 2

         Ajunsi la cafenea, o chelnerita ne-a intampinat si ne-a condus la o masa unde era mult galagie. Ronnie a intrebat:

         -Nu este libera o masa unde sa fie mai liniste?

         -Desigur. I-a raspuns chelnerita fluturand din gene.

         Ne-am asezat si am comandat.

         -Cu ce va servesc?

         -Eu vreau o cola. Tu?

         -Si eu tot o cola. Am raspuns repede fara sa-mi dau seama ce comandasem.

         Dupa ce s-a indepartat chelnerita s-a asternut o liniste intre noi. Voiam sa incep conversatia, dar cum? Ar fi trebuit sa spun ceva mai inteligent, dar nu-mi venea nimic in minte.

         -Deci, iti place cola, a spus Ronnie.

         -Ei bine....da.

         -Am auzit ca esti noua. De unde vii?

         -Din Galati.

         -Si locuiesti cu tatal tau nu?

         -Da, dar de unde.....

         -Hei, e un oras mic. Vestile noi se afla repede.

         -Oh, desigur. Cum de nu m-am gandit la asta, am continuat in mintea mea.

         -Si...ce iti place sa faci?

         -Pai....la fosta mea scoala practicam teatrul, intr-o oarecare masura. A fost dorinta mamei.

         -A fost? A murit?

         -Da.

         -Cum?

         -E o chestie mai personala. Prefer sa nu vorbesc despre asta, daca nu te superi.

         -E ok. Scuze, n-am vrut sa par bagacios.

         -Nu-i nimic. Spune-mi despre tine.

         -Eu locuiesc singur. Parintii mei sunt mereu plecati in calatorii de “afaceri”. Imi place sa ascult muzica, dar nu orice fel de muzica. Doar cateva genuri.

         Am scos din buzunarul jachetei pe care o aveam un carnetel cu foi albe si am inceput sa scriu: avem in comun muzica, rezervat, politicos si intelegator. A luat carnetelul din fata mea. A citit cu atentie si apoi a spus:

         -Doar atat?

         -Pai, speram sa-mi spui mai multe despre tine, chiar tu.

         -Mmmmm, va trebui sa-ti dai tu seama. Ce zici mergem sa ne plimbam putin prin zona?

         -Ce ora e?

         -E 10:30.

         -Ok, dar nu prea departe de casa.

         Luna plina era pe cer si ne privea cum mergeam pe alee. Tot orasul era acoperit de liniste. Am discutat despre noi, dar ne-am limitat doar la ceea ce ar fi fost de folos pentru tema. Dupa ceva timp, m-a condus acasa si ne-am despartit. S-a urcat in volvo-ul lui si a plecat.

         A doua zi la scoala nu l-am zarit. Au mai trecut cateva zile si totusi el nu aparea. In noptile acelea simteam ca cineva ma urmareste de pe fereastra, dar credeam ca imaginatia imi joaca feste, asa ca nu am dat importanta.

          Urmatoarea zi am intrat in clasa si el era la locul lui. Am incercat sa fac conversatie, incercand sa nu par ingrijorata.

         -Hei. Esti bine?