Capitolul 1

Eu si tata locuim intr-un oras micut uitat de lume. Casa in care locuim, este una simpla, dar se spune ca este blestemata. Niciodata nu am crezut acest lucru. Nici eu nici tata. Asadar locuim in ea de cateva zile, de cand ne-am mutat din Galati. Tata si-a pierdut slujba de acolo, asa ca am fost nevoiti sa ne intoarcem in orasul in care a copilarit el. Acolo mi-am lasat toti prietenii, desi mi-au promis sa ma viziteze cat de des este posibil.

Nu am fost la scoala, deoarece a trebuit sa despachetez si sa aranjez totul,pentru ca tata a fost la munca. Maine va fi prima mea zi de scoala. Sper ca totul sa fie bine. Nu-mi doresc sa fac parte din clubul popularelor. Pur si simplu, vreau sa trec neobservata printre ceilalti. Nu-mi place sa fiu in centrul atentiei, vreau doar sa intalnesc o persoana cu care sa ma inteleg...bine. Cred...

In mijlocul primului semestru eu merg la o scoala noua. Aici nu cunosc pe nimeni. Mergand pe hol si incercand sa-mi gasesc clasa am dat din greseala peste o fata.

-Imi pare rau, nu am vrut.

-Nu-i nimic. Hei tu nu esti fata cea noua?

-Da.

-Buna. Eu sunt Anda.

-Buna. Eu sunt Ana. Cred ca te-am mai vazut undeva.

-Da la alimentara. Treceam pe la bunicul.

-Desigur.

-Imi pare bine sa te cunosc.

-Si mie. Am bolmojit ceva acolo si am incercat sa nu fiu nepoliticoasa.

-Ce cauti pe aici?

-Pai....invat aici. Incepand de azi.

-Ce clasa cauti?

-Cred ca a 10-a C. Nu sunt sigura unde se afla.

-Eu sunt in acea clasa. Te conduc eu. Sa mergem.

Era foarte amabila, iar eu eram putin nerecunoscatoare, deoarece ea imi explica unde se gasesc anumite sali, iau eu nu eram atenta. Ma gandeam la Lorena. Imi era asa de dor de ea, desi vorbeam in fiecare zi. Intr-un sfarsit am ajuns in clasa.

-Buna ziua domnule Oprea.

-Buna, Anda. Megi la loc. Si tu esti Ana nu?

-Da. Aveam in fata mea un barbat inalt, de vreo 50 de ani.

-Mai este un singur loc in clasa, deci il vei ocupa.

Imi voi petrece restul anului scolar in ultima banca. Am ajuns, m-am asezat si mi-am scos un caiet. Colegul meu de banca este un timp inalt cu o piele alba, cu parul si ochii de un negru inchis. Cand l-am privit m-a trecut un fior ce a fost atat de rece. S-a uitat la mine si a incercat sa schiteze un zambet, acelasi lucru am facut si eu. La sarfsitul orei am primit si tema: afla ce ii place colegului/colegei tau/tale la tine. Cum se presupunea ca puteam sa-mi fac tema cand nu stiam nimic despre el? Fiind nu foarte preocupat de tema sa a iesit din clasa.

In sfarsit orele s-au terminat si am ajuns acasa. Am intrat pe yahoo messenger si am vorbit cu Lorena si mi-a povestit cum toata lumea intreaba de mine. Ceea ce m-a surprins a fost faptul ca Florin, unul dintre baietii care steam ca nu ma simpatizeaza a incercat sa afle unde stau. Wow. Asta da surpriza. Am mai palavragit si dupa a trebuit sa ma apuc de teme.

Am terminat de scris, mai putin tema la romana. Cum puteam sa o fac daca nu stiam nimic despre el? Cand am deschis caietul am gasit o bucata de hartie pe care scria un numar. Banuiam ca e al lui, dar nu eram sigura daca ar trebui sa sun. Nu ar fi fost politicos din partea mea sa sunt la o ora atat de tarzie, dar nici sa nu-mi fi facut tema, asa ca mi-am luat inima in dinti si am format numarul. Trebuie sa recunosc, speram sa nu raspunda, ca sa am o justificare. Ghinionul meu, pentru ca aud:

-Alo!

-Mmm. Buna! Sunt Ana. Sunt noua ta colega.

-Aaa tu erai. Buna!

-Cum facem cu tema pentru maine?

-Pai, ce ar fi sa ne intalnim?

-Bine, dar unde?

-Este o cafenea linistita aproape de casa ta. E ok daca trec sa te iau in 15 minute?

-Mda.

-Ok,

-Ok.Pa

-Pa.

Am alergat in camera si am aruncat un pulover albastru si o pereche de blugi, m-am incaltat cu tenisii si am “aranjat”, oarecum parul. Cand am terminat a sunat la usa. Presupuneam ca e el.

-Buna, Ana!

-Buna!

-Sa mergem.

-Astepti 2 minute sa-i las un bilet tatei, te rog?

-Desigur.

Am apucat o foaie de hartie si am mazgalit:”Sunt cu un coleg la cafeneaua din apropiere. Nu-ti face girji, imi fac tema, ma intorc inainte de 11. Ana.” Am lipito cu un magnet de frigider si am plecat.

In timp ce ne indreptam spre cafenea l-am intrebat.

-Nu crezi ca ar fi cazul sa-mi spui numele tau?

-Mmmmm, chiar conteaza?

-Pai, imi trebuie la tema.

-Mda, ce-ar fi sa-mi spui doar “Ronnie”.