Capitolul 4

         Am cautat foita cu numarul lui Ronnie si l-am sunat. Nu stiam ce sa spun, dar imi va veni ceva in minte.

         -Alo!

         -Buna Ronnie!

         -Buna Ana!

         -Ce e asa de important si ceva ce nu-mi poti spune la scoala?

         -Nu pot sa-ti spun prin telefon. Doar vino, te rog.

         -Dar...

         -Ce e?

         -Trebuia sa ma duc la Anda in seara asta...

         -Ce-ar fi s-o suni si sa-i spui ca intazii putin. Bine?

         -Bine.

         -Vino la cafenea. Te astept in parcare.

         -Ok.

         Nu stiam ce se intampla, dar parea sa fie ceva serios. In timp ce mergeam pe alee spre cafenea, am sunat-o pe Anda si i-am spus ca voi intarzia aproximativ o ora, poate doua. Am ajuns in parcare si nu era nici urma de Ronnie. Am simtit cum cineva se apropie de mine. Era el.

         -Ok, acum putem vorbi?

         -Nu aici.

         -Bine, dar unde mergem?

         -Uite, ia asta si leaga-te la ochi bine?

         -Mmmmm. E secret?

         -Da.

         Am luat esarfa si m-am legat la ochi. Ne-am urcat in volvo, cel putin asa cred, si am plecat spre misterioasa destinatie. Niciodata nu am fost atenta la cum arata, de fiecare data cand incercam ma pierdeam in ochii lui. Ce era asa de special la ochii aceia nu stiu. Si eu aveam ochi negri, si totusi nu mi se intamplase niciodata asa ceva. Cand mi-a dat drumul la esarfa, primul lucru pe care l-am facut a fost sa-l studiez.

         -E ceva in neregula cu mine? a intrebat el.

         -Nu.

         Stiam ca presupune ce aveam in minte. Dupa ce l-am privit am inceput sa studiez locul in care ma aflam. Erm intr-o padure intunecoasa unde razele soare lui patrundeau.        

-De ce am venit aici?

         -Nu ne poate auzi nimeni unde suntem.

         Am simtit cum un fior imi trece prin corp. Parca frica punea sapanire pe mine. Creierul imi spunea ca ar trebui sa-l rog sa ma duca de unde am plecat, dar o parte din mine dorea sa afle mai multe. Am incercat sa-mi misc corpul, dar nu am reusit. Parca eram imobilizata acolo.

         -Deci, ce vrei sa-mi spui?

         -Este vorba despre tine...si despre mine. Despre noi.

         -Ce se intampla cu noi?

         -Nu stiu cum sa-ti zic astfel incat sa nu sune ciudat.

         -Doar spune-o bine?

         -Ok.

         S-a asternut o liniste profunda. Se auzea doar susurul unei ape, din departare. Voiam sa mai spun ceva, dar nu stiam ce putea sa-l determine sa-mi spuna ce avea de zis.